Mădălina și Ionuț au decis sa isi uneasca sufletele abordand un stil pagan zalmoxian pentru cea mai importanta zi din viata celor doi. Astfel in imaginile de mai jos puteti vedea doi tineri minunati, care se iubesc si isi leaga sufltele si mainile in fata Zeilor si Zeitelor. 

Albumul cu nunta celor doi

Ce au facut ei si ce obiceiuri au repus in scena in aceste zile?

Oricat de moderni am dori sa parem, nu putem nega frumusetea si originalitatea traditiilor romanesti. Unele dintre cele mai apreciate traditii ale noastre, chiar si de catre strainii care ne viziteaza tara, sunt cele legate de nunta.

Transilvania este una dintre regiunile care se remarca printr-un repertoriu extrem de variat de traditii de nunta, de la etapele premergatoare, precum petitul, la obiceiurile de dupa ceremonie.

Obiceiul petitului

DSC08104

Obiceiul petitului, care se mai poate intalni si sub numele de petitura sau starostie, nu se desfasoara dupa o regula stricta: tinerii mai indrazneti merg singuri sa o peteasca pe aleasa inimii lor, insa, in general, mirele este insotit de parinti, nasi sau prieteni. Odinioara, traditia cerea ca mirele sa mearga insotit de parinti, daca stia ca fata il place.

Daca nu era sigur, trebuia sa trimita inainte petitori, cel mai adesea femei cu putere de convingere. Mirele mai putea fi insotit si de staroste – avocat, vecin sau ruda, de obicei, viitorul nas. In Transilvania, starostele este, de fapt, un asa-numit graitor: o persoana mai in varsta care il recomanda pe mire familiei fetei.

Petitul este, in acelasi timp, o cerere si o targuiala, un eveniment marcat printr-un praznic la casa miresei, in prezenta parintilor fetei si ai baiatului. Traditia cerea ca tinerii sa manance amandoi, din aceeasi farfurie (blid, asa cum se numeste in zona), placinta incretita si lapte dulce. Cu aceasta ocazie se fixa si ziua logodnei si a nuntii, iar parintii viitorilor miri se intelegeau asupra zestrei si puneau la cale ceremonia. In judetul Alba, exista obiceiul ca parintii fetei sa-i faca mirelui o vizita, ca sa vada unde va locui fata lor.

Asta se intampla, evident, in cazurile fericite. Insa nu trebuie sa generalizam… In cazul in care fata petita nu era de acord sa se marite cu baiatul, isi justifica decizia prin argumente precum varsta frageda sau o zestre insuficienta. Atunci cand parintii fetei erau cei care se opuneau casatoriei, iar baiatul si fata hotarau sa fuga impreuna, se obisnuia ca, dupa un timp, cineva din familia baiatului sa mearga la parintii fetei pentru impacare.

In satele romanesti, zestrea era, atat pentru baiat, cat si pentru fata, o reflectare a statutului social. De multe ori, fetele care nu aveau zestre se maritau mai greu sau chiar ramaneau singure. Acordul intre cele doua parti in privinta zestrei putea fi verbal sau scris, intotdeauna existand martori. Se intocmea o asa-zisa foaie de zestre, un contract care urma sa fie oficializat de catre preot in ziua logodnei.

Ladă de zestre

Ladă de zestre

Zestrea fetei consta, de obicei, in animale (vaca, porc, oi, pasari), loturi de pamant, cereale, bani si binecunoscuta lada de zestre in care se depozitau tesaturile: haine, asternuturi de pat, cuverturi, scoarte – covoare din lana, stergare – prosoape etc. Lada de zestre, numita si lada miresii, era garantia harniciei fetei si a statutul ei social.

Cu cat era mai mare si mai bogata, cu atat fata era mai apreciata. Facuta din lemn, ornata cu motive florale sau sculptata, era comandata de catre tatal fetei la mesterul din sat sau era cumparata din targ. Mutarea lazii de zestre la casa mirilor era un adevarat eveniment, ce se derula inainte de nunta, joia, sambata sau duminica dimineata.

In Transilvania, cei care ridicau lada erau fratii miresei sau flacaii din sat. Era scoasa in fata casei, se canta si se juca, mireasa cinstea flacaii, apoi lada era urcata int-un car cu patru boi si era dusa, cu alai, la casa baiatului pana dupa nunta, cand era transportata la casa mirilor. Baiatul, in schimb, trebuia sa aiba casa, pamant, caruta cu boi, animale si, bineinteles, bani.

Chemarea la nunta

Astazi, chemarea la nunta si-a pierdut din farmec, adresarea invitatiilor fiind, adesea, impersonala. In satele din Transilvania in care traditia este inca vie, chemarea la nunta se face in trei etape: cu o luna, cu doua-trei saptamani inainte si in saptamana nuntii, insa cel mai adesea se face in duminica de dupa logodna.

Este un ritual la care iau parte mirele si mireasa, vornicul – un fel de maestru de ceremonii -, si prietenii celor doi. Imbracati in straie de sarbatoare, merg sa cheme oamenii din sat la nunta. Baietii tin in mana o plosca umpluta cu tuica, iar fetele – una cu vin: cine doreste sa participe la nunta, bea o gura de tuica sau de vin.

In Transilvania, in sambata dinaintea nuntii se lasa cu petrecere, atat la casa mirelui, cat si la casa miresei. La mireasa se joaca si se mananca, iar la mire au loc obiceiuri traditionale, precum cel care cere ca mireasa sa coasa palaria pe care mirele o va purta in ziua nuntii cu varsta sa. Fetele fac o azima (paine nedospita), pe care mireasa o rupe deasupra capului si o imparte fetelor.

Spectacolul nuntii

683_4

Prin obiceiurile de care este insotita, nunta se transforma intr-un veritabil spectacol, din care nu poate lipsi recuzita rituala. Un prim element este steagul de nunta – un bat pe care se coseau naframe, panglici colorate si tricolore, iedera si ciucuri cu zurgalai -, care, cu o saptamana inainte de nunta, este pregatit de un fecior din sat, ales de nas.

Sambata seara, inainte de nunta, steagul era pus in poarta nasului. In ziua nuntii, steagul era purtat de stegarul din ceata mirelui, fiind asezat la intrare, in curtea mirelui. In timpul nuntii, stegarul trebuia sa pazeasca steagul de ceilalti flacai, care incercau sa-l fure pentru a obtine o recompensa. De obicei, plata se facea in bautura.

Dupa ceremonie, steagul se aseza pe casa, pana in seara urmatoare, cand era desfacut, primele panglici fiind impartite prietenelor miresei. In Transilvania, ca si in alte regiuni, precum Moldova sau Oltenia, exista obiceiul impodobirii bradului de nunta, in sambata dinaintea nuntii, de catre prietenii mirelui si ai miresei.

Bradul era impodobit cu ghirlande de hartie, zurgalai, naframe, panglici rosii si tricolore, iar in varf se aseza un cozonac. Tinerii care reuseau sa coboare cozonacul din varful bradului erau rasplatiti cu o sticla de tuica. In timpul nuntii, bradul era asezat la poarta, iar pe drum era jucat: un baiat si o fata stateau langa brad, stropindu-i pe nuntasi cu apa si grau, in semn de prosperitate.

O traditie asemanatoare era cea a pomului de nunta. Pomul era, de fapt, o creanga de prun incarcata cu o pereche de desagi de turte, mere si pere. Era purtat, de un mic alai, de la casa mirelui, la nas si apoi la mireasa. Dupa nunta, asa-zisul pom se desfacea, iar in martea imediat urmatoare era oferit nasului.

Colacul miresii, asa cum se numeste in Transilvania, era rotund, impletit in 3 coarde, cu spartura in mijloc si impodobit cu panglici. Era facut din faina de grau, lapte, unt, miere de albine, iar pe deasupra era uns cu ou si presarat cu mac sau, dupa caz, cu stafide. Mireasa mergea cu el pe brat la mire. Exista si obiceiul pregatirii unor colaci speciali, pentru nasi, grei de 6-7 kg. In biserica, erau asezati pe capul mirilor.

Pregatirile pentru ceremonie atingeau apogeul odata cu gateala miresei, eveniment ce avea loc la pranz, in duminica nuntii, in prezenta rudelor si a prietenelor miresei. Imbracata in port traditional specific zonei, fata era impodobita de nanasa, in timp ce prietenele tineau oglinda si pieptanele. Gateala miresei era un dar din partea nasilor.

traditii_si_obiceiuri_romanesti-negrea_eugen-nunta_1-11091

Traditia cerea ca mireasa sa fie pieptanata de o fata ai carei parinti erau in viata. Florile de lamaita si voalul ii erau asezate de catre nasa, inainte de cununia religioasa. Gateala era insotita de plansete si de o cantare de jale, marcandu-se astfel despartirea fetei de parinti, de frati si de surori. In schimb, in curte se juca si se intindea masa mare.

Alaiul de nunta oglindea, odinioara, alaiul descris in basmele populare. In Transilvania, nasul este cel care il ia pe mire de acasa, pentru a-l conduce la mireasa. Dupa cununie, mireasa merge la casa mirelui, spre seara, ei primind vizita parintilor si a rudelor fetei, fiecare aducand un dar pentru tanarul cuplu.

Masa din duminica nuntii, numita si masa mare, se organiza la casa mirelui. Se obisnuia ca mirii sa stea in capatul mesei, iar nasii – de o parte si de alta a lor. Traditia cerea ca mirii sa manance lapte sau smantana din aceeasi farfurie, ca sa aiba copii “albi si frumosi”.

Spre sfarsitul praznicului, are loc traditionalul dans al gainii: soacra sau o alta femeie aducea o gaina mare, frumos rumenita, impodobita cu flori si cu spice de grau in cioc. Gaina era oferita nasului, care o cumpara, simbolic. Odinioara, daca nunta era bogata, gaina era adesea inlocuita atunci cu un purcel de lapte sau un curcan.

Strigatul darului de catre un lautar, vornic sau chiar de catre nas are loc de obicei la sfarsitul mesei. Primul care dadea bani era nasul, stabilind astfel standardul. Urmau socrii mari, apoi mesenii, care ofereau de la bani, la obiecte pentru casa, animale si cereale. Tot din Transilvania ar proveni si obiceiul furatului miresei, rascumparata de catre nas sau mire, obicei care, in timp, s-a extins zi in celelalte regiuni ale tarii.

Persoanele cu rolul ceremonial cel mai important erau nasii, alesi, de obicei, din randul nasilor de botez ai mirelui. In calitatea lor de parinti spirituali ai celor doi tineri, nasilor le revenea misiunea achizitionarii darurilor pentru miri, printre care se numarau voalul miresei, floarea mirelui si lumanarile. Vornicul este maestrul de ceremonii: el dirijeaza nunta, incepand de la chemarea invitatilor, imparte sarcinile bucatareselor, aranjeaza mesele, planifica horele si plecarea la cununie. Tot el rosteste oratiile si-i cheama pe tineri la iertaciune in fata parintilor.

In ceea ce ii priveste pe socri, rolul cel mai important ii revine socrului mare, responsabil de aspectele financiare ale fericitului eveniment. Dupa traditie, parintii mirelui spuneau urari in versuri la plecarea si la intorcerea alaiului de la cununie si in momentul oferirii darurilor.

 

Lasă un răspuns

Asociatia ROPAGANISM
CIF: RO35244032
Grigore Ionescu 63 bl. T73 sc. 2 ap. 42
CP: 023674 Bucuresti (Romania)
Tel: +40373769861

secretariat@ropaganism.ro

Traditie si continuitate in lucrarea Zeilor in Romania
×

Hello!

Click one of our representatives below to chat on WhatsApp or send us an email to secretariat@ropaganism.ro

× How can I help you?